În fiecare an, circa 800.000 de persoane aleg să-şi pună capăt zilelor. Sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul adolescenţilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.
Oamenii de ştiinţă au identificat reţele-cheie din creier care cresc riscul unei persoane de a se gândi la sinucidere sau de a avea o tentativă de suicid, scrie Press Association.
„Imaginaţi-vă că avem o afecţiune despre care ştim că a ucis aproape un milion de persoane pe an, un sfert dintre aceştia cu vârste sub 30 de ani, şi totuşi nu cunoaştem nimic despre motivul pentru care unii indivizi sunt mai vulnerabili la această boală“, a spus doctor Anne-Laura van Harmelen de la Universitatea Cambridge, coautoare a studiului. „În acest punct ne situăm în ceea ce priveşte suicidul? Ştim foarte puţine despre ce se întâmplă în creier, de ce există diferenţe în funcţie de sex şi ce anume îi face pe tineri să fie mai vulnerabili la suicid“, a adăugat cercetătoarea.
CITEȘTE ȘI: Lista președintelui Societății de Neurologie: Regulile care îți păstrează creierul tânăr
Cercetătorii au studiat timp de 20 de ani literatura de specialitate – 131 de studii cuprinzând 12.000 de indivizi şi au analizat modificările structurii şi funcţiilor creierului ce ar putea contribui la creşterea riscului de suicid al unei persoane.
Conform studiului publicat în jurnalul ştiinţific Molecular Psychiatry, au fost identificate două reţele neurale – şi conexiunile dintre acestea – ce par a juca un rol important în acest sens. Una dintre reţele implică zone situate în partea anterioară a creierului, cunoscute sub numele de cortexul prefrontal ventral medial şi lateral şi conexiunile acestora cu alte regiuni ale creierului implicate în emoţii.
Oamenii de ştiinţă susţin că modificările survenite la nivelul acestei reţele pot conduce la gânduri negative în exces şi dificultăţi în reglarea emoţiilor, stimulând gândurile suicidare.
A doua reţea identificată implică regiuni cunoscute sub numele de cortexul prefrontal dorsal şi girusul frontal inferior. Modificările survenite în această reţea pot influenţa tentativa de suicid, parţial din cauza rolului pe care îl are în luarea deciziilor, generând soluţii alternative la probleme şi controlând comportamentul, au notat cercetătorii.
CITEȘTE ȘI: Medicii americani avertizează: Obiceiul banal care îmbătrînește creierul și generează pierderi de memorie
Ei sugerează că, în cazul în care ambele reţele suferă modificări la nivel de structură, funcţie sau biochimie, se poate ajunge la situaţii în care un individ are o atitudine pesimistă legată de viitor şi nu este capabil să-şi controleze gândurile, ceea ce poate duce la un risc ridicat de suicid.